Категории

Тут было

Tangențele limbii române cu celelalte limbi europene

Spread the love

           Moldova s-a dezvoltat în condiții diferite de cele ale celorlalte limbi romanice, într-o izolare totală de restul domeniului romanic și de latină (contactele cu limbile romanice au început în epoca modernă). Unul dintre rezultatele cele mai cunoscute ale acestei situații speciale este faptul că româna a fost în contact cu aproape toate limbile slave, atât în variantele lor moderne, cît și cu variantele vechi (vechea slavă, primul idiom slav notat în scris, și slavona, care nu a evoluat ca celelalte limbi slave vii, ci s-a păstrat cu vechile caracteristici, ca limbă a bisericii și culturii în orientul Europei, un rol similar aceluia al latinei medievale în occidentul Europei). Acest contact permanent de mai bine de un mileniu a făcut ca împrumuturile slave ale românei să nu constituie o masă nediferențiată…

            Când neamurile barbare au inundat România și Moldova ca un răpide șuvoi, găsind pânza limbii urzită, luau suveica și, prin dreptul celui mai tare, aruncau unde și unde câte un fir de bătătură de-a lor, groasă și noduroasă. Astfel se țesu limba noastră. Pentru a scoate acum acele lătunoiose fire , trebuie să destrămăm toată pânza.

                Limba română este o limbă romanică ce s-a dezvoltat din latina populară, preluând de la aceasta nu numai lexicul de bază, ci și structurile gramaticale, formele morfologice ale cuvintelor, pe care vorbitorii le-au supus unor modificări fonetice. Iată de ce unitățile de vocabular, care pornesc de la același cuvânt din limba latină, trecând prin uzul de circa 2000 de ani, sună azi diferit în română, franceză, spaniolă, italiană, portugheză, catalană, retoromană, sardă, provensală. Cuvintele moștenite, deși nu sânt foarte numeroase în raport cu lexicul de azi (doar circa 1300 de cuvinte latine sunt preluate de toate limbile romanice), au, de regulă o frecvență mare în limba actuală, și-au acumulat,  în procesul evoluției, numeroase sensuri și au generat, prin derivare și compunere, alte unități de vocabular.

                Sistemul lexical al limbii este cel mai flexibil: după necesitate, vorbitorii dintr-o epocă formează sau împrumută anumite cuvinte, care apoi pot ieși din uz, dacă nu mai sânt necesare. Sistemul gramatical însă este mai stabil: de la constituirea limbii române ca idiom sânt aceleași forme de număr pentru aceleași părți de vorbire, aceleași moduri și timpuri pentru verbe, multe păstrate din latină chiar. 

            Limba română nu este  simplă structură logico-lingvistică cu rațiuni de comunicare, răsărită întâmplător la un moment dat dintr-o altă limba ori dintr-un amestec de limbi, ci un dar de la Dumnezeu, așa cum sânt toate limbile, cu un trup și un spirit, cu o istorie, un destin și un rost. Ea deține un nucleu, o esență, care este una și aceeași de mii de ani, cu mult înainte ca această limbă să se fi numit ”română”. Pe acest trup s-au așezat diferite haine, după împrejurări și modă: haina slavă, cea turcească, haina maghiară, jobenul franțuzesc sau jeanșii americani.

 

Related Post

Leave a Reply