Категории

Тут было

De ce sărbătorile religioase sunt marcate la noi de două ori?

Spread the love

 Un răspuns simplu la această întrebare ar fi: pentru că se sărbătoresc pe stil nou şi pe stil vechi. S-ar putea întâmpla ca cineva să nu ştie exact ce în­seamnă aceste stiluri, de aceea în cele ce urmează vom aduce câteva explicaţii esenţiale.

Societatea omenească, de-a lungul istoriei, a observat trecerea timpului prin succesiunea unor fenomene naturale: răsăritul şi apusul soarelui, ziua urmată de noapte, schimbarea anotimpurilor. În antichitate, pe baza unor calcule matematice şi a măsurătorilor astronomice, s-a ajuns la două sisteme de ţinere a evidenţei timpului: astronomic şi civil. In ambele cazuri s-au avut în vedere mişcările de revoluţie ale Pământului, Lunii şi Soarelui (Pământul se roteşte în jurul axei sale, Luna în jurul Pământului şi apoi amândouă astrele în jurul Soarelui).

Omul a creat diferite sisteme de măsurare a timpului şi de împărţire a lui în ani, săptămâni, zile, ore. Aceste sisteme sunt numite cronologice. Regulile de măsurare a timpului în sistemele cronologice stau la baza elaborării calendarelor.

 

 

 

 

Pe parcursul istoriei au existat trei tipuri fundamentale de sisteme calenda­ristice:

1.  calendarul solar (folosit de egipteni în anul 4241 î. Hr.; avea 12 luni, 365 de zile, luna purta numele zeităţii căreia îi era dedicată);

2.          calendarul lunaro-solar (folosit la multe popoare antice: babilonieni, chinezi, evrei, greci, indieni, romani etc; avea 12 luni);

3.          calendarul lunar (folosit de arabi şi de popoarele de religie musulmană; a fost creat în Babilon în mileniul III î. Hr.; avea 12 luni, 354 de zile).

în Grecia, la începutul mileniului I î. Hr., se folosea calendarul lunaro-solar, fiecare provincie avea propriul calendar.

Despre calendarul la romani nu s-au păstrat date exacte privind apariţia acestuia. Pe la mijlocul sec. VIII î. Hr. romanii foloseau anul (annus) de 10 luni şi 30 de zile. Prima lună a anului era numită Martius în cinstea zeului Marte. în sec. VII î. Hr. la calendarul roman s-au adăugat încă 2 luni: ianuarie (numită astfel în amintirea zeului timpului Yanus) şi februarie (de la latinescul februaris — purificare, dar şi de la numele zeului împărăţiei subpământene Februs).

în anul 46 î. Hr., la iniţiativa împăratului roman Iulius Cezar, s-a procedat la elaborarea unui nou calendar de către un grup de astronomi din Alexandria. La baza acestui calendar se afla mişcarea Soarelui în timp de un an. Anul a fost împărţit în 12 luni, prima lună a anului fiind considerată ianuarie; anul avea 365 de zile, 6 ore şi 9 secunde.

Noul calendar, numit iulian, în cinstea lui Iulius Cezar, este cunoscut şi sub numele de stilul vechi şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie anul 45 î. Hr. Totuşi, în calendarul iulian anul era mai mare decât anul tropic. Astfel, la interval de 128 de ani, anul iulian rămânea în urmă cu o zi. Prin urmare, în timp apăruse necesitatea de a pune în concordanţă anul tropic cu anul calendaristic. Iată de ce, în secolul al XVI-lea, papa Grigore al XlII-lea (1572-1585) a decis refor­ma calendarului iulian. Atunci a fost creată o comisie de astronomi şi teologi care urmau să lucreze la elaborarea unui nou calendar. Acea comisie a aprobat proiectul de calendar propus de astronomul italian Luigi Lilio, profesor la Uni­versitatea din Perugia.

Noul calendar a fost numit, în memoria Papei Grigore al XlII-lea, gregorian. Mai târziu, pentru acest calendar se va folosi calificativul „stilul nou». Calendarul gregorian a fost introdus treptat în diferite ţări europene, în special de cele în care domina religia catolică: Italia, Spania, Portugalia, Franţa, Germania, Austria etc.

Ţările de religie ortodoxă au acceptat „stilul nou» abia în secolul al XX-lea: Rusia — în 1918, România, Grecia — în 1924. Din 1582 şi până în secolul XX, în multe ţări europene se foloseau simultan ambele calendare — cel iulian şi cel gregorian. Astăzi această situaţie se mai poate atesta în calendarele bisericeşti, în special în cele care urmează calendarul iulian sau „stilul vechi». Iată de ce sărbătorile religioase sunt marcate de două ori — o dată „pe stil nou» şi a doua oară „pe stil vechi».

Calendarul gregorian măsoară anul cu 13 zile mai devreme decât o face calendarul iulian. Prin aceasta se explică faptul că sărbătoarea de Crăciun, de exemplu, cade pe stil nou la 25 decembrie, iar pe stil vechi — la 7 ianuarie. Pro­babil, cu timpul, această ambiguitate va dispărea şi sărbătorile religioase se vor marca pe acelaşi stil.

În toate ţările catolice şi în majoritatea ţărilor ortodoxe bisericile au trecut la stilul nou. De stilul vechi ţin 5 din cele 16 biserici autocefale: din Ierusalim, Antiohia, Alexandria, Rusia şi Serbia şi, respectiv, ţările care se subordonează canonic acestor patriarhii.

Leave a Reply